(B) ACORDUL PĂRINȚILOR Subsemnatul/a, .........................................................................., sunt de acord ca fiul meu/fiica mea să participe în tabăra creştin-ortodoxă „CINCI BUCURII PENTRU COPII”, pe perioada .............................., în locul............................................................................., fiind în cunoștință de toate informațiile anexate.
Declar pe proprie răspundere că fiul meu/fiica mea nu se află în evidenţa medicilor de familie şi de specialitate ca suferind de boli psihice. Sunt de acord ca, în cazul unei urgențe de vătămare sau îmbolnăvire a copilului, coordonatorul taberei să mă înștiințeze imediat, să ia legătura cu o unitate medicală specializată, să acționeze în numele meu și să obțină tratamentul medicamentos al copilului. Mă oblig să plătesc suma aferentă, în cazul administrării unui tratament medical contra cost.
De asemenea, prin prezenta îmi exprim acordul liber pentru colectarea, procesarea şi utilizarea datelor mele cu caracter personal (nume, prenume, adresa, telefon, data nașterii, imagine fotografică și video).
Subsemnatul, am luat la cunoștință și sunt de acord ca datele mele cu caracter personal să fie utilizate în scopurile enumerate mai jos:
- Identitate vizuală - imagine foto (fizionomie): Pentru realizarea şi distribuirea de materiale de prezentare: reviste, flyere, broşuri, afişe sau alte materiale pe orice tip suport media/de comunicare; pentru întocmirea și înaintarea către alte entități juridice (societăți comerciale, asociații sau fundații, instituții, sponsori, finanțatori) de prezentări, informări, rapoarte justificative ale activității sau derulării unor proiecte, sau orice alte materiale de prezentare sau informare asupra activității noastre.
- Identitate vizuală - imagine foto (fizionomie) - imagine video: Pentru publicarea de materiale pe blog-ul oficial al taberelor (cincibucuriipentrucopii@blogspot.com), pagina de Facebook, de Instagram, precum şi alte site-uri ale colaboratorilor;
pentru realizarea și difuzarea de prezentări video, reclame TV sau orice alt tip de materiale de prezentare foto/video;
- Date de identificare/ Identitate vizuala: Pentru îndeplinirea scopului, desfășurarea și descrierea activității, ducerea la îndeplinire a obligațiilor legale și/sau contractuale în privința taberelor.
- Durata de stocare a datelor se poate realiza de către echipa “Cinci bucurii pentru copii “, în funcție de perioada de derulare a activităților și proiectelor, perioada de procesare a rezultatelor activităților, perioada de implementare a proiectelor, perioada de raportare a activității sau perioada de utilitate a materialelor de prezentare realizate; dar nu mai mult de 5 (cinci) ani de la prezenta dată.
Subsemnatul, am luat la cunoștință de următoarele drepturi ce îmi sunt conferite de Regulamentul General de Protectie a Datelor (GDPR- UE 2016/679): dreptul de a fi informat; dreptul la portabilitatea datelor; dreptul de a fi uitat; dreptul de a face opoziție; dreptul a face obiecții sau de a se opune; dreptul de acces la date; dreptul de la rectificarea datelor; dreptul de restricționare a prelucrărilor; dreptul de a se opune la profilări, precum și de dreptul de a-mi retrage oricând consimțământul dat, prin notificare scrisă. Echipa “Cinci bucurii pentru copii” se obligă să ia măsuri pentru asigurarea securității datelor pe întreaga perioadă cât îi sunt încredințate; nu le va înstrăina; nu le va folosi scop comercial; nu le va utiliza în alt interes în afară de cel al îndeplinirii obiectivelor și scopurilor sale.
Subsemnatul ................................................................................................, declar că sunt de acord, susțin și semnez cele declarate mai sus și că nu am nicio pretenție financiara (bănească).
Înțeleg că există riscul de vătămare asociat activităților fizice și sportive și sunt de acord ca propriul meu copil să participe la acestea, cu excepția........................................................................................................................................................................... .
Îmi asum responsabilitatea pentru obligația ca propriul meu copil să se comporte civilizat și responsabil, să respecte regulile stabilite și accept consecințele în situația în care nu se comportă ca atare.
Sunt de acord ca organizatorii taberei nu pot fi responsabili pentru acțiunile operatorilor de transport care își oferă serviciile pentru această tabără.
Înțeleg că deținerea și consumul de tutun, băuturi alcoolice și droguri sunt interzise și am discutat acest lucru cu copilul meu. Sunt de acord ca propriul meu copil să fie supus procedurilor disciplinare și unei posibile anchete, dacă va consuma alcool, tutun sau va deține astfel de substanțe psihotrope.
În cazul în care persoana înscrisă nu mai poate participa la tabără din motive obiective, vă rugăm să anunţaţi din timp organizatorul pentru a exista posibilitatea de a vă returna avansul. În acest caz, avansul se restituie.
INFORMAŢII UTILE
Boli cronice:..................................................................................................................................
Alergii:...........................................................................................................................................
Alimente interzise:.....................................................................................................................
Activităţi pe care doctorul i le-a interzis:...........................................................................
Interdicţie judecătorească de a fi vizitat de unul din părinţi:.......................................
Interdicţie judecătorească pentru un părinte de a lua copilul:.......................................
Mijlocul de transport.......................................................
Menţionez că am luat la cunoştinţă de regulamentul taberei din Anexa 1 şi mă oblig să îi comunic copilului meu aceste informaţii!
DATA SEMNĂTURA PĂRINTELUI
Anexa 1
Anexa 1
- Plecarea în tabără se face luni (la ora 10:30 întâlnire, intersecția str. Timocului- str. Unirii, cu plecare de la ora 11:00), iar întoarcerea are loc vineri, în jurul orei 15:00 (în funcție de organizarea plecării).
- Pe drum, e bine să le puneți o sticlă de apă și o pungă la îndemână (pentru orice eventualitate în caz de greață). Luați în considerare că prima masă oferită în tabără este prânzul (ora 13:00).
- Vă recomandăm să puneți o etichetă cu numele copilului dvs. pe bagaj (chiar și un adolescent poate fi debusolat atunci când vede zeci de bagaje de aceeași culoare și formă ca al său . De asemenea, vă recomandăm să scrieți cu markerul numele de familie pe eticheta hainelor. Așa vom ști și noi cui să restituim hainele rătăcite prin tabără. Neapărat să le puneți 2 saci menajeri pentru hainele care se murdăresc în timpul taberei. Altfel, hainele folosite vor ajunge printre hainele curate din bagaj și se îmbibă de mirosuri neplăcute și acestea, și nici ei nu mai știu ce e curat și ce a fost folosit!
- Cât privește banii de buzunar, nu se va merge la magazin. Prin urmare, nu au nevoie de bani (cei mici îi pierd sau pot fi ispită de a-i fura pentru ceilalți!).
- Recomandăm ferm, din nenumărate motive, să nu vină participanții cu lucruri de valoare în tabără (ex. laptopuri, bijuterii, aparate foto performante, sume de bani mai mari de 50 lei etc)! Dacă vă aduceți chitară, aparat foto, minge de fotbal sau alte obiecte personale, vă asumați pe proprie răspundere riscurile de deteriorare și de pierdere. Noi nu ne putem asuma răspunderea pentru obiectele personale ale fiecărui participant! Menționăm că în fiecare tabără avem în program cântece la chitară și atelier de chitară.
- Considerăm cu totul inoportună venirea în tabără cu tablete (desigur, dacă nu e folosită ca telefon personal) și console de jocuri. Dacă într-o tabără plină de activități, participantul simte nevoia ca în timpul liber (când alții fac sport, se joacă afară, joacă ping-pong, joacă diverse jocuri de societate, socializează, leagă prietenii, învață lucruri noi de la ceilalți, admiră natura) să stea de unul singur și să se joace pe astfel de device-uri, atunci trebuie să vă spun cu franchețe că fie nu a fost învățat să se bucure de viață, fie, mai rău, e dependent de jocuri digitale! În tabără avem minunatul prilej de a învăța să ne bucurăm de viață, de natură, de oameni și de Dumnezeu! Să le oferim această șansă!
- De asemenea, în cazul adolescenților, considerăm la fel de inoportună venirea în tabără cu laptopuri, folosite adesea, pentru a viziona filme după ora stingerii. În tabără venim pentru socializare și nu pentru a viziona filme împreună pe durata nopții, când e timp pentru odihnă după o zi plină de activități. Altfel, a doua zi, ajungem să fim inactivi și fără vlagă, neînțelegând de ce toți ceilalți sunt atât de bine dispuși. Așadar, în afara taberei este timp suficient și pentru filme!
- În tabără avem asistență medicală și medicamente. Dacă știți că copilul dvs. răspunde mai bine la unele medicamente în cazul bolilor mai des întâlnite, e indicat să le puneți medicamentele respective. Noi ducem cu noi medicamente pentru tot felul de probleme care ar putea apărea, dar nu putem lua și diverse variante pentru același medicament/substanță activă. De asemenea, în mod deosebit e indicat să aibă la el câte un ”medicament” pentru răgușeală (în tabără socializăm și cântăm, la jocuri mai strigăm. Desigur, în cazul în care copilul se află sub tratament, el își va aduce cu el medicamentele respective. Pentru siguranță, întotdeauna le spunem și noi participanților în tabără, să nu folosească medicamente din trusa lor fără consultul asistentului medical din tabără.
- Participanții pot folosi telefoanele mobile pe durata taberei, în timpul liber. Nu există semnal în toate reţelele telefonice.
Deoarece noi le recomandăm, mai ales copiilor, să își țină telefonul în bagaje pentru a nu îl pierde prin tabără, nu vă îngrijorați dacă nu răspund imediat la telefon. Iar dacă nu vă sună nici ei, nu vă îngrijorați, luați-o ca pe un semn bun, că sunt ocupați și se simt atât de bine încât au uitat de ce au ei mai scump pe lume.
- Dacă doriți să îi contactați pe copiii dvs pe numerele de telefon al organizatorilor (le vom posta separat pentru fiecare tabără), deoarece copiii dvs nu răspund la telefonul personal, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 19:00 – 19:30. În afara acestor intervale orare, copiii dvs sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabăra și durează mult până îl găsim pe fiecare în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând!
- În taberele de copii mici (8 – 12 ani) nu recomandăm vizitele părinţilor în tabără. Celorlalţi copii li se face brusc dor de părinţii lor de acasă şi începe marea plângăceală.
- În taberele de adolescenţi mici şi mari nu există această problemă. Adolescenţii nu plâng de dorul părinţilor! Desigur, vă rugăm să anunțati coordonatorul despre vizita în tabără! Vizita în tabără se face doar cu acordul adolescentului!
- După întoarcerea copilului dvs. din tabără, apreciem dacă ne trimiteți un feedback cu impresiile dvs. ca părinți, bune și mai puțin bune, despre cum s-a simțit în tabără.