Persoane interesate

sâmbătă, 28 iulie 2018

ganduri din tabara de la Il Rifugio, 16-20 iulie 2018

😊Tabăra din perioada 16-20 iulie 2018, a fost prima tabără din Sacele organizată de Asociatia Centrul Zonal de Asistență Socială, Săcele, în parteneriat cu Parohia SF. Arhangheli, Săcele. Pe viitor, sperăm că vor intra în ”jocul nostru” duhovnicesc și de voie bună și alte parohii din Săcele, din Brașov ...și nu numai.
Am postat doar o parte din numarul mare de poze facute in TABARA DE LA IL RIFUGIO, BRADET, pentru copii cu vârste cuprinse între 7-12 ani.
A fost o tabără frumoasă. Timpul nu prea a vrut să țină cu noi, dar Dumnezeu a fost acolo cu noi, la orice pas și pentru Lucrarea pe care o avea, pentru voioșia copiilor și, nu în ultimul rând, pentru programul duhovnicesc care s-a desfășurat acolo, a potolit ploile, atunci când noi aveam nevoie de timp prielnic activităților pe care le desfăsuram.😊 Acesta a fost primul semn vizibil, printre multe altele, că Dumnezeu iubește și Binecuvintează o astfel de tabără.
Sunt multe de subliniat...Nu mă voi lungi mult...Atmosfera în tabără a fost una plină de energie, copilărească și stimulatoare. Noi nu ne putem da seama cu câtă energie pozitivă ne pot încărca copiii, atunci când intrăm și trăim lumea lor neumbrită de virusul tehnologiei...Au fost momente, când am încercat sa-i conving și să le influiențez deciziile, în ceea ce privește timpul alocat telefoanelor și internetului, în timpul taberei..Nu s-au supărat, căci noi, întrega echipă care am lucrat cu copiii, ne-am străduit să le înlocuim acel timp pierdut urât, în fata telefonului, cu altul...care îi întorcea la firescul copilăriei...iar acest schimb, îi făcea fericiți...
Programul duhovnicesc a fost plăcut copiilor, afirmație observată în decursul taberei și demonstrată în chestionarele completate de copii.  Nu s-au simțit inconfortabil, când au fost chemați la rugăciune...ba mai mult... mai dornici erau să fugă de la masă, decât de la rugăciune.😊
Sperăm că si-au făcut prieteni noi, că au povestit cu entuziasm zilele de poveste din tabără și că încă mai fredonează câteodată ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!” cântat, sau unele frânturi din cântecele de la seara de chitară.
Multumim pentru încrederea cu care ne-ati încredințat copiii și sperăm să fi contribuit și noi puțin la consolidarea deprinderilor frumoase pentru care munciți în educarea copiilor dumneavoastră.

poze 1, tabara 16-20 iulie 2018











































poze 2, tabara 16-20 iulie 2018